De ce să scrii cum un om s-a dus pe un submarin și iubita lui, cu un strigăt dramatic, s-a aruncat de pe clopotniță? Sunt minciuni. Trebuie să scrii simplu: cum s-a însurat Piotr Semionovici cu Maria Ivanova. Atâta tot.

[Cehov - ...] [De la M.]

Recent neuroscience research in grounded cognition shows that thought is not primarily linguistic, as many had supposed, but multimodal, partially reactivating relevant multimodal experiences in our past, involving multiple senses, emotions, and associations. Just as seeing someone grasp something activates mirror neurons, even hearing the word grasp activates the appropriate area of the motor cortex. Our brains encode multimodal memories of objects and actions, and these are partially reactivated as percepts or concepts come into consciousness.

Nabokov rightly stressed that imagination is rooted in memory; that was the very point of entitling his autobiography Speak, Memory. Since the early 1930s it has been known that we store episodic memories, memories of our experiences, as gist, as reduced summaries of the core sense or feel of situations, rather than all their surface details. Our stored knowledge of past situations and stimuli allows us later to, as it were, unzip the compressed file of a memory and to reconstruct an image of the original. Recent evidence shows that memory’s compression into gist evolved not only to save space on our mental hard drives but also to make it easier to activate relevant memories and recombine them with present perception or the imagination of future or other states not experienced. If memories were stored in detail and the details had to match exactly, mental search would be slow and rarely successful. But once memories have been compressed into gist, many memories can be appropriate enough to a new situation or a new imaginative moment to be partially reactivated, according to their common mental keywords or search terms.

Minds evolved to deal with immediate experience. And although human minds can now specialize in abstract thought or free-roaming imagination, we still respond most vividly and multimodally to immediate experience. For that reason more of our multimodal memories can be activated by language that prompts us to recreate experience, as fiction does, rather than more abstract, less personal, less sequential texts. Nabokov was right to insist on the power of the specific in art to stimulate the imagination.

[The Psychologist – Bryan Boyd]

The psychologist Dean Simonton argues that this fecundity is often at the heart of what distinguishes the truly gifted. The difference between Bach and his forgotten peers isn’t necessarily that he had a better ratio of hits to misses. The difference is that the mediocre might have a dozen ideas, while Bach, in his lifetime, created more than a thousand full-fledged musical compositions. A genius is a genius, Simonton maintains, because he can put together such a staggering number of insights, ideas, theories, random observations, and unexpected connections that he almost inevitably ends up with something great. “Quality,” Simonton writes, is “a probabilistic function of quantity.”

[Malcom Gladwell - Creation Myth - The New Yorker]

En tant que fiancée, Madelon ne tenait peut-être pas son rôle aussi pudiquement qu’il eût fallu, elle excitait tout le monde, y compris les femmes, à ce point que je me demandais si tout ça n’allait pas se terminer en partouse.

[Céline - Voyage]

Admirăm atât de mult frumosul pentru că el admite, disprețuitor, anuhilarea noastră. Un astfel de înger ar fi înspăimântător.

[Reiner Maria Rilke - ...] [de la M.]

Familiarity breeds contempt – and children.

[Mark Twain - Notebooks]

An intellectual is a person who’s found one thing that’s more interesting than sex.

[Aldous Huxley - ...]

IV. Avoid haphazard writing materials. A pedantic adherence to certain papers, pens, inks is beneficial. No luxury, but an abundance of these utensils is indispensable. 

[Walter Benjamin - One-Way Street - The Writer's Technique in Thirteen Theses]

“Anna Karenina” este prima carte pentru oameni mari pe care Anton C. a citit-o. Trebuie să fi avut în jur de 8-9 ani, pentru că începuse deja să chiulească de la școală.  În raport cu feluritele forme de învățămînt Anton C. clamează, precum Mark Twain: “I’ve never let my school interfere with my education.” Însă nu îl credem (pe Anton, căci despre Mark nu avem păreri). Chiulea probabil doar pentru că se simțea special făcând asta – singurul copil din clasă care avea curaj să nu meargă la ore.

Anna Karenina. O carte foarte groasă, clar de oameni mari. Era învelită în piele maro, foarte plăcută la atingere. Era (tot datorită coperților) o carte solemnă. Stătea pe raftul cel mai înalt al bibliotecii de acasă, în compania unor cărți la fel de maro și serioase. Exista și o a doua Anna Karenina, prezentă tot timpul pe măsuța mică de cafea a matușii favorite, lângă o scrumieră de tablă, sub o lampă veche din lemn de cireș. O ediție cu coperți de pânză verde, colțuri tocite și pagini uzate de atâta citit și frunzărit. Cîteodată stătea peste sau sub un rebus, completat parțial. Mătușa avea, la 70 de ani, tot atât de puțină răbdare cum avusese la 16, 20 sau 44.

E foarte complicat să scoți de la Anton C. informații despre copilărie. Atunci cînd nu refuză să răspundă la întrebări spune niște povești fără cap sau coadă, în care sunt prezente mai mult decoruri sau alte personaje. Niciodată subiectul nu este el. Poate să îți vorbeacă la nesfârșit despre lampa de cireș, despre partidele de poker pe care le-a luminat, despre personaje din casa mătușii. Dar nu despre cum a fost când i-au căzut dinții de lapte.

Totuși știm sigur că atunci când s-a hotărât prima oară că ar trebui să citească o carte serioasă Anton C. a deschis-o la întîmplare pe cea din salonul mătușii. A nimerit chiar pasajul în care prințul Vronski are accidentul de la curse, iar asta l-a încurajat. În fond ultimele lecturi, întreaga serie Winnetou, aveau de asemenea mulți cai. Cât de rău putea să fie?

A citit-o până la capăt, în ciuda faptului că nu reușea să priceapă mai nimic din ce se întâmplă. Zile în șir se trezea dimineață, lua micul dejun și pleca spre școală. Aștepta în parcul dintre blocuri plecarea părinților și se întorcea acasă. Își umplea un castron cu mere, se așeza pe canapeaua din sufragerie și citea până după-amiază, cînd se întorceau băieții de prin vecini de la școală și putea să iasă cu ei la fotbal.

Prenez garde à la tristesse, c’est un vice.

[Flaubert - ...]